Am adus în fața publicului spectacolul de modă „Atemporal by Inedit”, coordonat de Sorina Tulan, general manager Inedit, și de designerul vestimentar Zsolt Popa.
Într-un cadru în care farmecul arhitecturii de altădată s-a împletit cu eleganța contemporană, am prezentat o selecție de creații din atelierul nostru: costume și sacouri clasice, paltoane, pantaloni evazați și bluze cu detalii delicate de dantelă.
Dincolo de modă, ne-am dorit să transmitem un mesaj simplu: eleganța nu ține cont de vârstă, iar frumusețea și rafinamentul nu aparțin unei singure generații.
Zâmbetele și aplauzele seniorilor au dat o semnificație aparte prezentării noastre, iar muzica, dansul și atmosfera de sărbătoare au transformat această întâlnire într-un moment de neuitat.
Mulțumim Primăriei Municipiului Satu Mare și Direcției de Asistență Socială pentru invitație și pentru oportunitatea de a aduce, prin creațiile noastre, un omagiu seniorilor comunității.



